Accident cu cinci morți

Accident cu cinci morți

Patru oameni au murit pe loc, iar un al cincilea la spital, în timp ce un copil de opt ani a fost rănit în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de luni spre marţi în judeţul Timiş.


Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi în satul Pustiniş, comuna Uivar. În maina implicată în accident, înmatriculată în Belgia, se aflau o femeie, patru bărbaţi şi un copil de opt ani. Cu toţii au fost în timpul zilei în oraşul Jimbolia şi se întorceau acasă, la Toager, iar pe drum s-au oprit la un restaurant în comuna Uivar.

La un moment dat, pe drumul de întoarcere spre casă, şoferul a ratat o curbă aflată la ieşirea din Uivar, autoturismul scăpat de sub control a ieşit de pe carosabil, a rulat pe iarbă aproximativ zece metri, apoi a lovit o cale ferată dezafectată care traversează zona, pe care a îndoit-o. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, rostogolindu-se aproape 50 de metri, apoi s-a oprit în vegetaţia din apropierea căii ferate.

Şoferul unui autobuz a observant accidentul şi a sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a intervene echipajele de descarcerare. Pompierii au tăiat plafonul autoturismului pentru a recupera victimele.

Femeia şi trei bărbaţi au decedat pe loc în urma accidentului. Un al patrulea bărbat aflat în maşină a fost grav rănit, iar copilul de opt ani a fost rănit uşor, fiind în stare de şoc după ce şi-a pierdut ambii părinţi în accident. Cei doi au fost transportaţi la spital în Timisoara, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor medicilor.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.