Bistrița: un mort și cinci răniți

Bistrița: un mort și cinci răniți

Un bărbat în vârstă de 50 ani şi-a pierdut viaţa, duminică după-amiază, într-un accident produs pe DN 17, la ieşirea din municipiul Bistriţa spre comuna Livezile, iar alte cinci persoane au fost rănite, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea. 



Bărbatul decedat era pasager într-o maşină condusă de o femeie de 63 ani, domiciliată în localitatea bistriţeană Susenii Bârgăului, care, din primele date, a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit un microbuz în care se aflau doi adulţi şi doi copii. 

În urma impactului, femeia de 63 ani şi bărbatul de 50 ani au rămas încarceraţi. 

Echipajele de descarcerare ajunse la locul accidentului au reuşit să o scoată pe şoferiţă din maşină în circa 15 minute, însă bărbatul aflat în dreapta intrase în stop cardio-respirator iar manevrele de resuscitare s-au dovedit fără succes. 

Şoferul microbuzului, un bărbat de 36 ani din Mijlocenii Bârgăului, alături de soţia sa şi cei doi copii, în vârstă de 4, respectiv 9 ani, au fost de asemenea transportaţi la spital pentru investigaţii. 

În urma accidentului, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

La locul accidentului rutier au intervenit, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim-ajutor al SMURD şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.