Două fete care s-au bătut în parc, în atenția poliției

Două fete care s-au bătut în parc, în atenția poliției

Poliţiştii din Alba Iulia fac verificări după ce în presa locală şi pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ cu o bătaie între două fete care se presupune că ar fi eleve la un liceu din municipiu, întregul incident având loc în public, într-un parc de joacă.

 

Filmuleţul a fost înregistrat cu telefonul mobil de un trecător care ar fi alertat Poliţia, iar în imagini se vede cum cele două adolescente se împing, se trag de păr şi se lovesc cu palmele şi picioarele.

Cele două fete ar fi eleve de liceu, iar în jurul acestora se află mai mulţi adolescenţi, unii dintre ei amuzându-se de conflictul lor. Ele se sunt oprite de o colegă care le desparte şi încearcă să aplaneze conflictul.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, joi, pentru News.ro, că incidentul a fost sesizat la 112, însă până la sosirea poliţiştilor cei implicaţi nu se mai aflau la faţa locului.

„A fost un apel pe 112 privind acest incident însă până au ajuns colegii noştri la faţa locului toţi cei implicaţi au plecat. Până acum nu a fost depusă nicio plângere în acest caz, însă poliţiştii din Alba Iulia fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate” a spus Luminţa Prodan.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Alba au anunţat că urmează să analizeze imaginile apărute în presa locală şi apoi vor furniza un punct de vedere.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.