Ministrul de Interne, răspuns dur la adresa polițiștilor

Ministrul de Interne, răspuns dur la adresa polițiștilor

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, la Drăgăşani, că modificările din Codul Rutier vor fi adaptate astfel încât să respecte legea, referindu-se la scrisoarea transmisă de Grupul Poliţiştilor Rutier preşedintelui Iohannis cu solicitarea să nu promulge această lege.


Carmen Dan a afirmat că Poliţia Rutieră îşi va face în continuare datoria, iar traficul rutier nu va fi cuprins de haos dacă vor fi adoptate modificările Codului Rutier.

„Poliţiştii au dreptul să-şi spună părerea. Întotdeauna le-am respectat această părere. Acum, referitor la acest proiect legislativ, eu m-am exprimat. Ştiţi foarte bine că atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de minister s-a dat un aviz negativ. Acum, poliţia este organ de aplicare a legii. Eu sunt convinsă că toţi colegii mei vor găsi soluţii să adapteze legislaţia şi vreau să vă asigur că se vor respecta întru totul dispoziţiile legale. Vă asigur că Poliţia Rutieră îşi va face în continuare datoria. Să nu se gândească nimeni că nu vom mai avea radare pe drum sau că oricine poate să facă orice în trafic”, a declarat Carmen Dan, după ceremonia de absolvire desfăşurată la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani.

Grupul Poliţiştilor Rutieri i-au transmis o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, prin care îi solicită să nu promulge modificările Codului Rutier care fac referire la semnalizarea radarelor şi spun că, dacă această lege va fi adoptată, vor muri peste 2.000 de persoane în 2019.

Potrivit sursei citate, în spatele acestei propuneri de modificare legislativă nu există niciun studiu, „iar iniţiatorii acestei pseudo-legi sunt, majoritatea, sancţionaţi de Poliţia Rutieră. Aceştia şi-au pus problemele proprii în balanţă cu normalitatea, niciun stat din Uniunea Europeană nu are astfel de restricţii”, se arată în scrisoare.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.