Poliția intervine după ce doi copii au fost bătuți

Poliția intervine după ce doi copii au fost bătuți

Opt persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 39 de ani au fost reţinute de poliţişti pentru 24 de ore, după ce au agresat doi elevi într-un parc din municipiul Constanţa. Conflictul dintre aceştia a început într-un mijloc de transport în comun, iar victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii din cadrul Secţie 3 Constanţa au reţinut opt persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 39 de ani, suspectate că au agresat doi elevi în vârstă de 18 ani, într-un parc din municipiul Constanţa.

Conflictul a izbucnit săptămâna trecută într-un autobuz, când cei implicaţi s-au luat la ceartă. Apoi, ei au coborât la Gară şi în zona parcului şi s-au luat la bătaie. Cei doi elevi au fost răniţi, ei fiind duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au început cercetările reuşind identificarea şi prinderea celor care au participat la agresiune. Ei sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.