Relocarea unui urs oprită pentru că animalul nu avea domiciliu pe buletin

Relocarea unui urs oprită pentru că animalul nu avea domiciliu pe buletin

Relocarea unui urs din Masivul Postăvarul - care a fost văzut de nenumărate ori în zona cabanei Postăvarul, chiar săptămâna trecută, şi pe pârtia Drumul Roşu din Poiană - la solicitarea Ocolului Silvic din Râşnov nu poate fi făcută la Rezervaţia de urşi din Zărneşti, pentru că aceasta nu aparţine de Ocolul Silvic, precizează  Asociaţia ''Milioane de Prieteni'' (APM) din Braşov, care administrează Rezervaţia de urşi de la Zărneşti. 



Relocarea acestui exemplar de urs cu vârsta aproximativă de patru ani a fost aprobată de Ministerul Mediului, în luna octombrie a anului trecut. 

''Solicitarea de relocare a venit marţi, din partea gestionarului fondului cinegetic Ocolul Silvic din Râşnov RA,semnată de şeful ocolului, ing. Puiu Ghoerghe. Am răspuns imediat afirmativ acestei solicitări şi ne-am oferit tot sprijinul în acest sens.Spre surprinderea noastră, la scurt timp am primit o nouă adresă de la Ocolul Silvic prin care suntem anunţaţi că Rezervaţia de urşi nu se află pe fondul cinegetic al oraşului Râşnov, astfel ursul nu poate fi relocat'', potrivit sursei citate. 

Preşedinta AMP Braşov, Cristina Lapis, a trimis marţi seara o adresă la Ministerul Mediului, prin care sesizează această anomalie, cu atât mai mult cu cât în Rezervaţia de urşi de la Zărneşti a fost relocată anul trecut o ursoiacă cu doi pui, din judeţul Braşov. 

''Interesul AMP nu este altul decât de a scoate ursul din zonă pentru a nu-şi găsi sfârşitul în acelaşi mod ca şi Clopoţel (n.r. ursul care în luna noiembrie 2017 a intrat în cabana Postăvarul). Dacă în jurul cabanei Postăvarul şi în Poiana Braşov, nu se iau măsuri serioase pentru a proteja această cabană cu un gard electric, Postăvarul va deveni o filieră pentru ''recoltare'' de urşi!!! Cu atât mai mult cu cât această cabană se află pe teritoriul urşilor, nu urşii sunt cei care au venit în oraş pe ''teritoriul'' oamenilor'', se arată în adresa înaintată Ministerului Mediului de APM. 

În adresa de relocare adresată APM, reprezentanţii Ocolului Silvic Râşnov RA, în calitate de gestionar al Fondului Cinegetic nr. 26 Râşnov, fac precizarea că în Masivul Postăvarul sunt identificaţi urşi cu comportament deviant care frecventează zona cabanei Postăvarul, respectiv zone din Poiana Braşov adiacente fondului forestier, intrând frecvent şi în interiorul facilităţilor turistice punând în pericol viaţa turiştilor. 

''În ultima săptămâna unul dintre aceşti urşi a fost semnalat la Cabana Postăvarul. Personalul de specialitate al Ocolului Silvic Râşnov l-a identificat şi a efectuat observaţii asupra comportamentului lui. Atât din aceste observaţii cât şi din relatările turiştilor care l-au văzut pe pârtia Drumul Roşu şi în imediata vecinătate a cabanei reiese că este un urs de aproximativ patru ani, care nu se teme de prezenţa oamenilor. În noaptea de 4 spre 5 februarie 2018, a intrat într-un spaţiu tehnic al Cabanei Postăvarul. Deoarece în această perioadă sunt mulţi turişti cazaţi în această cabană respectiv care practică schiul de tură pe timp de noapte, considerăm că acest urs trebuie relocat în vederea evitării oricărui accident care ar duce la punerea în pericol a vieţii turiştilor şi la scăderea toleranţei publicului la această specie", se menţionează în adresa Ocolului Silvic Râşnov către Asociaţia Milioane de Prieteni. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.