Soț și soție spulberați pe trecerea de pietoni

Soț și soție spulberați pe trecerea de pietoni

Două persoane, soţ şi soţie, din Focşani, au fost rănite, luni, pe o trecere de pietoni din oraş, fiind transportate la spital cu multiple leziuni. Accidentul a fost provocat de un bărbat de 42 de ani din localitate, care este cercetat pentru vătămare corporală.


Potrivit reprezentanţilor IPJ Vrancea, accidentul s-a produs pe strada 1 Decembrie, în momentul în care cei doi soţi s-au angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. Deşi traversau regulamentar, pe zebră, ei au fost loviţi de un autoturism condus de un focşănean de 42 de ani.

Victimele, o femeie de 67 de ani şi soţul ei de 69 de ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean din Focşani. Cei doi au traumatisme toracice, dar şi leziuni la nivelul picioarelor, unde au fost loviţi de autoturism. Soţii sunt conştienţi şi stabili, însă sunt supuşi la această oră investigaţiilor medicale specifice pentru ca medicii să se asigure că nu au şi alte leziuni în urma accidentului.

Politistii au intocmit dosar penal pentru vatamare corporală din culpă.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.