Vehicule de epocă la Ploiești

Vehicule de epocă la Ploiești

Autovehicule fabricate între anii 1938 şi 1991 vor participa la prima etapă a Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice - Old Cars Rally - Prahova 2018, care va avea loc vineri şi sâmbătă.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploieşti, 40 de echipaje formate din pilot şi copilot vor pilota aceste autovehicule în cadrul competiţiei al cărei start va fi dat din zona centrală a municipiului, concurenţii urmând a reveni în acelaşi loc sâmbătă după-amiază.

"Competiţia Old Cars Rally - Prahova 2018, desfăşurată conform normelor internaţionale, este un eveniment sportiv de tip raliu de regularitate. Acest gen de evenimente se desfăşoară în etape, pe baza timpilor şi a vitezei medii impuse. Traseul este pe drumuri publice şi participanţii sunt obligaţi să respecte cadrul rutier în vigoare. Viteza medie pe etapă este specificată în Road book (maxim 50 km/h). În această competiţie sunt admise automobile istorice (peste 30 de ani de la fabricaţia automobilului respectiv) cu certificare de vehicule istorice. (...) Câştigătorii sunt cei care reuşesc cel mai apropiat timp de cel ideal (conform road book) certificat în Fişa de Arbitraj şi care au cele mai puţine penalizări. Departajarea concurenţilor cu acelaşi timp şi aceleaşi puncte de penalizare, se va face ţinând cont de vechimea maşinii (prioritate având maşina cu anul de fabricaţie cel mai mic)", arată sursa citată.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Clubul Vehiculelor de Epocă.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.