Traficul din Capitală va fi restricţionat, sâmbătă, pentru evenimentul The Color Run
- Publicat în News
Traficul rutier va fi restricţionat în Capitală, sâmbătă, între orele 17:00 şi 23:00, întrucât în acel interval orar va fi organizat evenimentul sportiv The Color Run Night, care se va desfăşura pe mai multe artere principale din Bucureşti.
Astăzi începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în Bucureşti. Costul, 500 de lei
- Publicat în News
De luni, 26 august, Primăria Capitalei va începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Locale Bucureşti. Ridicarea, transportul şi depozitarea unui Logan (pe o zi) ajunge la 500 de lei.
Pe unde nu se circulă în Capitală
- Publicat în News
Traficul rutier va fi deviat începând de miercuri, de la ora 15.00, de pe Şoseaua Virtuţii din Bucureşti, sensul de mers Crângaşi-Lujerului, pe varianta ocolitoare provizorie, pentru continurea lucrărilor la obiectivul de investiţii străpungere Ciurel-nod rutier Virtuţii. Restricţia este valabilă până la data de 1 septembrie.