Logo
Imprimă această pagină

Un motociclist a murit după ce a intrat într-o maşină

Un motociclist a murit după ce a intrat într-o maşină

Un motociclist a murit, duminică, după ce a intrat într-o maşină, iar două persoane aflate în autoturism au fost rănite, în judeţul Dolj. După impact, atât motocicleta, cât şi maşina au luat foc.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, duminică, un autoturism şi un motociclist se deplasau pe E79 dinspre Craiova spre Işalniţa. La un moment dat, autoturismul a încercat să facă stânga spre un ştrand, însă motociclistul se încadrase pentru a efectua depăşirea, intrând astfel în maşină, arată news.ro.


Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Dolj, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean, solicitându-se ulterior şi elicopterul SMURD.

La sosirea echipajului de pompieri ardeau si autoturismul şi motocicleta. La faţa locului erau trei victime, dintre care una încarcerată în autoturism.


Dupa evaluare, cadrele medicale au constatat ca două victime sunt conştiente şi cooperante, urmând să fie transportate la spital, iar cea de-a treia persoană era decedată, fiind vorba despre motociclist.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.