YouTube 0 GALA

Deszapezirea Capitalei, cu puscariasii

 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni dimineaţa, că jandarmii şi deţinuţii vor contribui la deszăpezirea arterelor secundare şi a trotuarelor. 


Edilul şef a precizat şi că reprezentanţii poliţiei vor împărţi somaţii agenţilor economici şi asociaţiilor de proprietari care nu curăţă trotuarele din proximitate. 

"În ceea ce priveşte mult discutatele deszăpeziri de pe străduţele secundare şi de pe trotuare, am luat legătura cu doamna ministru de Interne, cu domnul ministru al Justiţiei, cu domnul director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România, care ne vor sprijini cu deţinuţi şi jandarmi pentru a reuşi să deszăpezim toate trotuarele şi toate străduţele secundare, într-un procent mult mai mare decât s-a făcut până acum, şi anume circa 40% - considerabil mai mult faţă de anii trecuţi. Cred că ajutorul este bine-venit din partea Administraţiei Penitenciarelor şi a Ministerului de Interne, mulţumesc foarte mult Guvernului pentru acest sprijin, dar vreau să vă spun că aceasta este o măsură pe care am luat-o în criză. De la anul, vom discuta foarte clar cu operatorii de salubritate şi trebuie să îşi asume şi ei că sunt mai multe exigenţe şi trebuie să fie degajată şi zona a doua de prioritate", a precizat Firea, la şedinţa comandamentului de iarnă. 

Primarul general a subliniat că persoanele care se află în detenţie vor efectua această activitate doar pe bază de voluntariat. Ea a reamintit că agenţii economici şi asociaţiile de proprietari au obligaţii în ce priveşte deszăpezirea trotuarelor. 

"Începând de astăzi, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi poliţiile de sector vor împărţi somaţii. Somaţii care în câteva ore se vor transforma în amenzi, care pot să ajungă până la 500 de lei. Municipalitatea, prin operatorii de salubritate şi cu ajutorul persoanelor care sunt în detenţie şi al jandarmilor, va degaja doar străzile laterale şi trotuarele care nu aparţin agenţilor economici sau asociaţiilor de proprietari. Ceilalţi trebuie să respecte legea, şi dacă nu am înţeles acest lucru, cu prietenie şi respect, le aduc aminte că au şi ei obligaţiile lor", a mai spus Firea, mulţumindu-le bucureştenilor care au ieşit de bună voie pentru a face curăţenie în faţa caselor şi a blocurilor. 

Pe de altă parte, Gabriela Firea le-a atras atenţia operatorilor de salubritate asupra faptului că exigenţele cetăţenilor cresc faţă de anii trecuţi, când deszăpezirea nu se realiza în mod eficient "nici măcar în zona centrală". 

La rândul său, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a apreciat că a existat o diferenţă foarte mare între modul în care Romprest şi-a desfăşurat activitatea în Sectorul 1 şi Sectorul 5. El a adăugat că a existat o "diferenţă semnificativă" între modul în care s-a acţionat şi ceea ce s-a raportat, atât din punct de vedere al numărului de utilaje, cât şi al străzilor pe care s-a intervenit. 

"Vă vorbeşte un om care de joi noaptea a dormit cinci ore şi a fost nevoie să stau tot timpul pe teren, pentru că sunt nemulţumit de modul în care s-a acţionat. (...) A trebuit să suplimentăm cu utilaje de la sector, cu oameni, a trebuit să facem eforturi ca să avem o deszăpezire la un nivel acceptabil. (...) Este clar că, atunci când s-a încheiat contractul cu Romprest la Primăria Generală, a fost un contract superficial, care a fost urmărit superficial şi a fost pus în practică superficial. Este absolut necesar să ne putem face deszăpezirea şi salubrizarea în aşa fel încât să asigurăm locuitorilor Sectorului 5 o activitate în sfera de servicii de calitate", a spus edilul de sector.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

copyright

HOME | FORUM | VANZARI AUTO | DESPRE NOI | CONTACT
2011 Copyright by PolitiaRutiera.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

politia rutiera | puncte penalizare | permis de conducere | schimbare drumuri inchise judetene | reexaminare auto | scoala de soferiautobuz | masina | autocar | motocicleta | camion | intrebari chestionar | accident rutier | mai - directia politiei rutiere | automobil |autopompa | bus | rutier | drum | autostrada | radar mobil fix | amenda | sofer | banc | anecdote | poante | poze | video | pieton |carosabil | corupt | dacia logan | circulatie | siguranta | politist | conducator | sef | abatere | lege | legislatietamponarecarnet|contraventie | infractiune 

tir | semafor | marcaj | trecere | depasire | distanta | indicator | semn