YouTube 0 GALA

Politia Rutiera: vom inchide unele drumuri

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar putea închide anumite sectoare de drum din cauza condiţiilor meteorologice nevaforabile anunţate, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), conform protocolului comun încheiat cu Poliţia Rutieră, a anunţat instituţia, într-un comunicat de presă. 



Potrivit sursei citate, ca urmare a noilor avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol, emise de meteorologi, CNAIR va acţiona în conformitate cu programul stabilit, în vederea asigurării condiţiilor optime de trafic la nivelul tuturor direcţiilor regionale de drumuri şi poduri. 

De asemenea, conform Protocolului comun cu Poliţia Rutieră, dacă va fi cazul, se va lua decizia închiderii unor sectoare de drum. 

'Acest demers este necesar atât pentru desfăşurarea activităţii de deszăpezire, cât mai ales pentru siguranţa participanţilor la trafic. În acest caz, este bine ca din autovehicule să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apa potabilă şi cel puţin un telefon mobil cu încărcător la priza auto. Ţinând cont de condiţiile de iarnă, este obligatorie echiparea maşinii cu cauciucuri de iarnă şi cu echipament specific de intervenţie în cazul unor evenimente nedorite', precizează compania de drumuri. 

În acelaşi timp, pentru evitarea unor riscuri majore, CNAIR recomandă ca deplasarea să se facă doar în cazuri excepţionale şi menţionează faptul că intervenţia în timp util a utilajelor de deszăpezire este condiţionată şi de respectarea de către participanţii la trafic a tuturor regulilor de circulaţie şi a restricţiilor impuse. 

Meteorologii au emis, marţi, noi avertizări meteo Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabile în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, începând din această seară, până miercuri seară. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 22:00 - 11 ianuarie, ora 8:00, în judeţele Constanţa şi Tulcea, va fi în vigoare un Cod portocaliu de viscol şi polei. În perioada menţionată, vântul va sufla cu rafale de 70 - 80 kilometri/oră şi se vor semnala ninsori puternic viscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei. 

De asemenea, în perioada 10 ianuarie, ora 23:00 - 11 ianuarie, ora 15:00, alte şase judeţe din zona Moldovei vor fi sub Cod portocaliu de ninsori şi viscol. Astfel, în noaptea de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70 - 80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri. 

Pe de altă parte, începând din seara zilei de marţi, ora 21:00, şi până miercuri, ora 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene meteo extreme. În intervalul respectiv, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi, temporar, în Dobrogea, vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. 

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Capitala. 

ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia, spulberând trecător zăpada. 

Totodată, pe durata zilei de marţi, se menţine avertizarea Cod portocaliu de ger persistent în 37 de judeţe, inclusiv în Bucureşti, respectiv Cod galben în alte cinci judeţe din Crişana şi Banat. În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade. În plus, în Crişana şi Banat, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade. 

În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie menţionează că va actualiza avertizările emise.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

copyright

HOME | FORUM | VANZARI AUTO | DESPRE NOI | CONTACT
2011 Copyright by PolitiaRutiera.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

politia rutiera | puncte penalizare | permis de conducere | schimbare drumuri inchise judetene | reexaminare auto | scoala de soferiautobuz | masina | autocar | motocicleta | camion | intrebari chestionar | accident rutier | mai - directia politiei rutiere | automobil |autopompa | bus | rutier | drum | autostrada | radar mobil fix | amenda | sofer | banc | anecdote | poante | poze | video | pieton |carosabil | corupt | dacia logan | circulatie | siguranta | politist | conducator | sef | abatere | lege | legislatietamponarecarnet|contraventie | infractiune 

tir | semafor | marcaj | trecere | depasire | distanta | indicator | semn