YouTube 0 GALA

Poliția Metrou dirijează călătorii în stațiile cu un trafic crescut; succesiunea trenurilor are loc la intervale între 3 și 6 minute

Poliția Metrou dirijează călătorii în stațiile cu un trafic crescut, iar pentru evitarea supra-aglomerării pasajelor de trecere, în special la stațiile de corespondență, pentru perioade scurte de timp, este posibilă limitarea accesului în stații, în fața validatoarelor și la nivelul peronului, a anunțat Metrorex, într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES.

"Ca urmare a condițiilor meteorologice din această perioadă, Metrorex continuă seria măsurilor pentru îmbunătățirea serviciului public de transport cu metroul. Astfel, pentru deszăpezirea zonelor de acces în stațiile de metrou, au fost mobilizați suplimentar peste 100 de angajați. De asemenea, Metrorex a solicitat și a primit sprijinul autorităților de ordine și siguranță publică — Poliția Metrou, pentru dirijarea călătorilor în stațiile cu un trafic crescut — Piața Unirii și Piața Victoriei (1 și 2). Informăm călătorii că, pentru siguranța transportului și evitarea supraaglomerării pasajelor de trecere, în special la stațiile de corespondență, pentru perioade scurte de timp, este posibilă limitarea accesului în stații, în fața validatoarelor și la nivelul peronului. În acest sens, rugăm publicul călător să respecte indicațiile echipelor de ordine", notează sursa citată.

Operatorul metroului bucureștean precizează că, la ora actuală, funcționează la capacitate maximă, cu 62 de trenuri și 3 rezerve, în intervalele cu vârf de trafic (7:00 — 9:00 și 17:00 — 19:00), pe toate magistralele, după cum urmează: Magistrala 1 — cu 22 trenuri și o rezervă, Magistrala 2 — cu 21 trenuri și o rezervă, Magistrala 3 — cu 15 trenuri și Magistrala 4 — cu 4 trenuri și o rezervă.

În plus, reprezentanții Metrorex susțin că succesiunea trenurilor are loc la intervale de maximum 3 minute la orele de vârf pe Magistrala 2, de cel mult 2-3 minute, pe tronsonul comun al Magistralelor 1 și 3 (Eroilor — Nicolae Grigorescu), respectiv între 5-6 minute în restul timpului.

De asemenea, printre măsurile luate pentru diminuarea supraaglomerării peroanelor se află: evitarea în perioada de vârf de trafic a sosirii simultane a trenurilor la peroanele stațiilor unde se înregistrează un trafic mare de călători, iar infrastructura și instalațiile aferente nu permit o dispersare optimă a călătorilor (Piața Unirii, Piața Victoriei, Dristor) și suplimentarea cu personal de conducere a trenurilor pentru micșorarea timpilor de întoarcere a trenurilor la capetele de magistrale, prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor.

Totodată, Metrorex subliniază faptul că scările din pasajele subterane de la Universitate și Obor nu aparțin și nu sunt gestionate de către companie.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

copyright

HOME | FORUM | VANZARI AUTO | DESPRE NOI | CONTACT
2011 Copyright by PolitiaRutiera.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

politia rutiera | puncte penalizare | permis de conducere | schimbare drumuri inchise judetene | reexaminare auto | scoala de soferiautobuz | masina | autocar | motocicleta | camion | intrebari chestionar | accident rutier | mai - directia politiei rutiere | automobil |autopompa | bus | rutier | drum | autostrada | radar mobil fix | amenda | sofer | banc | anecdote | poante | poze | video | pieton |carosabil | corupt | dacia logan | circulatie | siguranta | politist | conducator | sef | abatere | lege | legislatietamponarecarnet|contraventie | infractiune 

tir | semafor | marcaj | trecere | depasire | distanta | indicator | semn