YouTube 0 GALA

Politia: infractoare la 86 de ani

Poliţiştii au reţinut o femeie în vârstă de 86 de ani care picta cu un spray sloganuri pe faţada Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) din Berna, au anunţat, marţi, autorităţile, transmite Bloomberg.

Femeia sprijinea în acest mod campania politică a unui grup care cere interzicerea achiziţiei de acţiuni de către SNB în companiile care produc arme.

Iniţiativele populare sunt obişnuite în Elveţia, iar în 2014 a avut loc o campanie prin care se cerea ca Banca Naţională a Elveţiei să fie obligată să deţină o parte din activele sale în aur. Campania nu a avut succes.

"Admir curajul ei", a afirmat Lewin Lempert, secretarul Grupului pentru o Elveţie Fără Arme. Acesta a adăugat: "Ce reprezintă puţin vandalism comparativ cu milioanele de franci elveţieni cheltuiţi în războaie?".

Femeia a fost eliberată de poliţişti fără a i se aduce acuzaţii, a anunţat Christoph Gnaegi, purtător de cuvânt al Poliţiei din Berna.

Banca Naţională a Elveţiei analizează dacă poate demara o acţiune legală, a precizat purtătorul de cuvânt.

SNB a realizat anul trecut un profit de 19 miliarde de franci elveţieni de pe urma investiţiilor valutare, care au urcat în 2016 la aproximativ 645 de miliarde de franci elveţieni, similar cu valoarea PIB-ului Elveţiei. De asemenea, SNB a obţinut un câştig de 3,9 miliarde de franci elveţieni de pe urma deţinerilor în aur.

La fel ca majoritatea băncilor centrale, SNB are drept sarcină principală asigurarea stabilităţii preţurilor şi nu este obligată să facă profit. Însă, legal, Banca Naţională a Elveţiei are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi de cele 26 de cantoane. Există, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende, dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

copyright

HOME | FORUM | VANZARI AUTO | DESPRE NOI | CONTACT
2011 Copyright by PolitiaRutiera.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

politia rutiera | puncte penalizare | permis de conducere | schimbare drumuri inchise judetene | reexaminare auto | scoala de soferiautobuz | masina | autocar | motocicleta | camion | intrebari chestionar | accident rutier | mai - directia politiei rutiere | automobil |autopompa | bus | rutier | drum | autostrada | radar mobil fix | amenda | sofer | banc | anecdote | poante | poze | video | pieton |carosabil | corupt | dacia logan | circulatie | siguranta | politist | conducator | sef | abatere | lege | legislatietamponarecarnet|contraventie | infractiune 

tir | semafor | marcaj | trecere | depasire | distanta | indicator | semn