YouTube 0 GALA

Au mancat Paste, le-a iesit alcoolemia la volan

Poliţiştii bistriţeni s-au confruntat, în perioada sărbătorilor pascale, cu o afluenţă de tineri aflaţi la volan, unii fără permis, alţii sub influenţa băuturilor alcoolice, care fie au produs accidente rutiere cu consecinţe deosebit de grave, fie s-au ales cu dosare penale pentru faptele lor.

Cel mai grav accident rutier a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe DN 17C, în localitatea Telciu, când patru tineri şi-au pierdut viaţa, iar un al cincilea a fost grav rănit. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, la volanul maşinii care a lovit puternic un stâlp de electricitate, punându-l la pământ, s-a aflat un tânăr de 19 ani, despre care s-a stabilit ulterior că nu deţinea permis de conducere.

Şoferul şi-a pierdut viaţa alături de alţi trei tineri, în vârstă de 15, 17, respectiv 36 ani, singurul care a supravieţuit fiind un adolescent de 16 ani, care a suferit răni grave la un picior. Cei cinci se întorceau de la o petrecere.

Marţi, 18 aprilie, un alt tânăr de 18 ani, care circula fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a produs un accident pe DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului, unde a pierdut controlul asupra volanului şi a colizionat balustrada unui pod aflat în afara părţii carosabile.

În perioada 14-17 aprilie, poliţiştii au mai identificat în trafic alţi patru tineri care conduceau fără permis, doi dintre ei aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel mai mic dintre ei are 16 ani şi a fost prins conducând în localitatea Matei o motocicletă neînmatriculată, iar cel mai în vârstă are 28 ani şi a fost identificat în trafic chiar în prima zi de Paşte, pe DN 17, în localitatea Şieu-Măgheruş. Ceilalţi doi, care consumaseră şi alcool, sunt un tânăr de 26 ani din Sângeorz Băi şi un altul de 27 ani, din Bistriţa.

În prima şi a doua zi de Paşti, oamenii legii au oprit în trafic alte patru persoane care, deşi deţineau permis de conducere, consumaseră alcool. Trei dintre ei sunt tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 26 ani, din localităţile Gersa, Spermezeu şi Bistriţa, iar al patrulea este un bărbat de 58 ani din Năsăud. Toţi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar permisele de conducere le-au fost reţinute.

Potrivit buletinului de presă remis marţi de IPJ Bistriţa-Năsăud, aproape 80% dintre sancţiunile contravenţionale aplicate în perioada sărbătorilor pascale au fost pentru încălcări ale Codului Rutier. Este vorba despre un total de 452 amenzi, dintre care 183 pentru viteză şi patru pentru consum de alcool.

"Ca măsuri complementare, au fost reţinute 40 de permise de conducere, din care patru pentru consum de alcool, 13 pentru viteză şi 13 pentru alte abateri, fiind retrase cinci certificate de înmatriculare", se mai precizează în comunicat.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

copyright

HOME | FORUM | VANZARI AUTO | DESPRE NOI | CONTACT
2011 Copyright by PolitiaRutiera.ro

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

politia rutiera | puncte penalizare | permis de conducere | schimbare drumuri inchise judetene | reexaminare auto | scoala de soferiautobuz | masina | autocar | motocicleta | camion | intrebari chestionar | accident rutier | mai - directia politiei rutiere | automobil |autopompa | bus | rutier | drum | autostrada | radar mobil fix | amenda | sofer | banc | anecdote | poante | poze | video | pieton |carosabil | corupt | dacia logan | circulatie | siguranta | politist | conducator | sef | abatere | lege | legislatietamponarecarnet|contraventie | infractiune 

tir | semafor | marcaj | trecere | depasire | distanta | indicator | semn