Vezi flux RSS

cipri83

În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore

Evaluează acest mesaj
Schimbarea este prevăzută de un proiect de lege promulgat vineri de președintele României, care a devenit Legea nr. 203/2018. Ca să se aplice, documentul mai are nevoie doar de apariția în Monitorul Oficial.
Termenul în care persoanele amendate pot achita doar jumătate din minimul amenzii primite va fi extins semnificativ. Concret, în loc de 48 de ore, acesta va fi de 15 zile, scopul fiind încurajarea românilor să-și achite mai repede amenzile, ceea ce ar aduce și bani mai mulți la bugetul statului.
„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, prevede legea nouă.
În momentul de față, termenul este de doar 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data primirii acestuia, el fiind considerat prea mic de către parlamentari.
Practic, cei care aleg să achite amenzile în acest interval plătesc mult mai puțin decât ar trebui. De exemplu, o amendă de 500 de lei primită de un român scade automat la 250 de lei dacă este achitată în termenul actual de 48 de ore sau în viitorul termen de 15 zile. Sau, dacă se aplică o amendă de 1.000 de lei, în condițiile în care amenda minimă în cazul respectiv poate fi de 500 de lei, aceasta scade automat tot la 250 de lei.
Cu alte cuvinte, amenda primită poate să scadă cel puțin la jumătate din cuantumul care ar trebui achitat dacă se depășește termenul actual de 48 de ore sau viitorul termen de 15 zile.

Trimite "În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore" la Facebook Trimite "În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore" la Twitter Trimite "În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore" la Google Trimite "În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore" la Digg Trimite "În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore" la StumbleUpon Trimite "În curând, amenzile vor putea fi plătite la jumătate în 15 zile, nu doar în 48 de ore" la del.icio.us

Taguri: Nimic Adaugă / Editează etichete
Categorii
Fără categorie

Comentarii

  1. Avatarul lui cipri83
    Oficial: Ordonanţa privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată




    În Monitorul Oficial cu numărul 647 din 25 iulie 2018 a fost publicată Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, act normativ care aduce o serie de modificări importante OG nr. 2/2001 cum ar fi faptul că lipsa codului numeric personal al contravenientului din cuprinsul procesului-verbal de contravenție se sancționează cu nulitatea sau faptul că se instituie posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal.
    Concret, potrivit modificărilor aduse Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ”procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.
    Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.”
    Dispozițiile intră în vigoare în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, adică din 24 august 2018.
    De la data intrării în vigoare a legii, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de
    lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate.

Trackback-uri