0
Buna ziua!
M-am gandit de mai multe ori pana sa postez.
In data de 28.11.2014 am fost atacata in trafic de un conducator auto care, enervandu-se ca i-am spus ca sun la politie daca nu ma lasa in pace, a lovit oglinda de pe partea soferului si a aruncat-o in mijlocul strazii (noi fiind pe banda 2), distrugand-o, dupa care a fugit.
Aceste se intamplau dupa ora 16, cand am iesit de la serviciu, in Deva, Bd. 22 Decembrie, in fata bisericii catolice, venind dinspre Ulpia, si observand la conducatorul auto HD07FRA (BMW) un comportament ciudat dinainte de a intra in intersectia inainte de locul cu pricina, in sensul in care schimba benzile brusc si punea brusc frana, fara sa se asigure.
In intersectie, fiind pe banda 2, a franat din nou brusc si abia am reusit sa-l evit, dupa care, indreptandu-ne spre iesirea din Deva, in fata bisericii, a franat brusc. Am franat si eu brusc, sa evit coliziunea, si el a iesit din masina oprita pe banda 2 si a venit la mine, mi-a deschis usa, si a inceput sa-mi critice felul de a conduce. I-am spus ca o sa chem politia pentru atac, si am inchis usa, la care, furios, a lovit cu pumnul oglinda si a aruncat-o jos, pe celalalt sens de circulatie, tot pe banda 2. Apoi a plecat.
Am ramas pe loc si am recuperat oglinda, apoi am parcat si am sunat la 112. Am fost indrumata spre Politia Municipala, si, pe drum, m-am gandit sa nu depun plangere ca sa nu-i fac probleme.
Totusi, am discutat cu politistul de serviciu, si i-am relatat totul, inclusiv motivul pentru care nu am depus plangere atunci.
Intre timp, m-am mai gandit la incident, si am ajuns la concluzia ca ar trebui incunostiintata Politia de faptul ca exista un agresor in zona, deoarece actiunile sale demonstrau faptul ca nu se afla la primul atac, inclusiv asupra unei femei.
Poate ca postarea e cam lunga, si-mi cer scuze pentru aceasta, dar agresiunea este un fapt neneglijabil, si un agresor nemustrat si nestiindu-se in atentia politiei, va recidiva cu siguranta. Preintampinarea acestui fapt fiind motivul relatarii incidentului, pe de o parte, si pe de alta, nu stiu daca nu e prea tarziu sa depun plangere.
Marcaje