Publicitate

Atenție: se va desfăşura în luna mai lucrări în zona Podului Constanţa

Atenție: se va desfăşura în luna mai lucrări în zona Podului Constanţa

Compania care administrează reţeaua naţională de căi ferate, CFR SA, va desfăşura în luna mai 2018 lucrări de intervenţie în zona Podului Constanţa, din Bucureşti, în baza avizului emis de Primăria Municipiului Bucureşti, la solicitarea Regionalei CF Bucureşti, a anunţat miercuri compania.


Situaţia podului, aflat pe Calea Griviţei, a fost amplu dezbătută în ultimele zile, după publicarea unor poze care arată un nivel avansat de degradare al acestuia.

”Lucrările de intervenţie se vor executa în zona Podului Constanţa, administrată de CFR, la km 4+327, în anumite intervale orare doar în cursul nopţii, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul acestor lucrări asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic. Pentru menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă rutieră, traficul în zona Podului Constanţa, în perioada intervenţiei, va fi dirijat şi semnalizat temporar cu ajutorul indicatoarelor rutiere”, se arată în comunicat.

Totodată, în paralel cu desfăşurarea lucrărilor de intervenţie, Regionala CF Bucureşti continuă parcurgerea etapelor premergătoare implementării programului de reparaţii la Podul Constanţa, pentru zona administrată de CFR SA, potrivit companiei.

Până în prezent au fost elaborate expertiza tehnică şi DALI (documentaţie tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), documentaţii tehnice obligatorii în vederea demarării procedurilor de lansare a licitaţiei pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii, potrivit CFR SA.

”Valoarea estimativă a lucrărilor de reparaţii, conform devizului general emis, este de 5,13 milioane lei, licitaţia urmând a fi lansată în semestrul II al acestui an”, se arată în comunicat.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz