Studiu de caz. De la intenție la finalizarea lucrărilor de reabilitare durează șase ani Recomandat

Studiu de caz. De la intenție la finalizarea lucrărilor de reabilitare durează șase ani

CNAIR a anunțat că analizează ofertele pentru reabilitarea drumului Târgu Frumos – Botoșani. Acesta era anunțat a fi în analiza guvernului din 2017.

"Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Drumului Naţional 28B, Târgu Frumos – Botoşani, în lungime de 71,512 km, are o valoare estimată a investiţiei de 268.610.000 lei fără TVA", informează reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Reabilitarea şi modernizarea DN 28 B, Târgu Frumos – Botoşani sunt în prezent finanţate de la Bugetul de Stat. Procedurile de obţinere a finanţării din partea UE se află în desfăşurare. După finalizarea procedurilor, lucrările vor fi achitate prin fonduri europene nerambursabile.
Durata contractului este de 29 luni, din care 5 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie. De asemenea, perioada de garanţie a lucrărilor este de 5 ani şi poate fi majorată de ofertanţi până la un maxim de 8 ani.
Cele trei oferte depuse la data de 01.06.2019 sunt în procedura de evaluare, mai informează CNAIR.

Concluzie parțială
De aici înțelegm așa: anul acesta se va anunța un câștigător, iar la finalul anului viitor, cel mai probabil după conetstații, va fi anunațt un câștigător. Cum lucrările vor dura doi ani și cinci luni, drumul Târgu Frumos – Botoşani va fi reabilitat în 2022 – 2023.
Intenția de a reabilita acest drum a intrat în planurile guvernului în urmă cu doi ani. Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat, în 2017 că proiectul de modernizare a drumului Botoșani-Târgu Frumos, în valoare de 80 de milioane de euro, a intrat în etapa finală – emiterea Hotărârii de Guvern, după ce a obținut avizul Comitetului tehnico-economic al Ministerului Transportuilor și avizul Comitetului interministerial al Guvernului.
Următoarea etapă este redactarea și promovarea Hotărârii de Guvern prin care este promovată investiția, pasul următor fiind cel de scoatere la licitație a proiectării și execuției lucrărilor de modernizare a drumului național DN 28 B, Botoșani-Târgu Frumos.
72 milioane euro a fost suma alocată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru perioada 2017-2020 pentru modernizarea a 38 de drumuri municipale, orășenești și comunale, 6 tronsoane de drumuri județene și construcția de 15 poduri și podețe în 56 de localități din județ.

Promisiuni fără acoperire
„Vreau să îi asigur pe toți cetățenii din Botoșani că până la finalul acestei legislaturi, vom finaliza toate investițiile pe care le-am promis împreună cu colegii mei în campania din 2016 cu privire la rețeaua de drumuri din județul nostru”, a precizat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici. Până la finalul legislaturii sunt șanse mari ca lucrările nici măcar să nu înceapă.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.