A fugit de poliție și a avariat mai multe mașini

A fugit de poliție și a avariat mai multe mașini

Poliţiştii doljeni au reuşit miercuri seară prinderea unui şofer care fusese depistat în trafic în urmă cu două zile şi care refuzase să oprească la semnalul oamenilor legii, el avariind mai mult maşini în timp ce era urmărit de poliţie. Poliţiştii au folosit armamentul din dotare pentru prinderea bărbatului, dar acesta şi-a abandonat maşina şi a reuşit să fugă.


Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj, luni, un echipaj de la Biroul Rutier Craiova a observat în trafic un autoturism 4x4, care circula spre Universitate şi l-au recunoscut pe bărvbatul aflat la volan, întrucât îi întocmiseră dosar de cercetare penală în decembrie 2017, pentru conducere sub influenţa alcoolului. Şoferul, în vârstă de 33 de ani, din Craiova, a avut atunci o alcoolemie de 0,95 la mie. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că permisul de conducere al bărbatului, emis de autorităţile din Mexic, figureză ca fiind reţinut, iar şoferul nu are dreptul de a conduce.

Astfel, poliţiştii i-au făcut semn bărbatului să oprească, dar acesta şi-a continuat drumul, oamenii legii începând urmărirea lui, pe strada Al. I. Cuza, apoi pe sens interzis pe strada Nicolae Bălcescu, sector de drum cu sens unic, unde bărbatul a lovit mai multe autoturisme parcate, precum şi mai multe maşini ce circulau regulamentar.

Unul dintre agenţii de poliţie a coborât din maşină şi a tras două focuri de armă, unul în plan vertical şi altul în pneul din partea dreaptă-spate a autoturismului, însă şoferul a reuşit să fugă. Ulterior, maşina a fost găsită abandonată pe strada Ulmului.

Poliţiştii au reuşit să îl prindă pe bărbat miercuri seară, când l-au dus la sediul Poliţiei pentru audieri, apoi l-au reţinut pentru 24 de ore.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.