Publicitate

Accident pe DN 23, soldat cu rănirea gravă a unui şofer

Accident pe DN 23, soldat cu rănirea gravă a unui şofer

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unei persoane s-a produs, joi dimineaţă, pe DN 23 Brăila-Focşani, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens, a acroşat un TIR şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, potrivit IPJ Brăila.

"În această dimineaţă, în afară localităţii Muchea, un localnic de 30 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe sensul de mers Muchea-Brăila, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, unde a acroşat un TIR, răsturnându-se în afară părţii carosabile. Şoferul vehiculului a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Circulaţia nu a fost afectată", se arată într-un comunicat remis de IPJ Brăila.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a intervenit la locul accidentului cu o ambulanţă SMURD, maşina pentru descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă.

"Din accident a rezultat o victimă inconştientă, care a fost preluată şi transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.