Accident rutier provocat de un şofer de ambulanţă beat

Accident rutier provocat de un şofer de ambulanţă beat

Un angajat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa a provocat duminică noapte un accident rutier, pe raza localităţii Andrăşeşti. La faţa locului, poliţiştii au descoperit că şoferul salvării era băut, având o concentraţie de 0.45 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.


Surse medicale susţin faptul că bărbatul nu este la prima faptă de acest gen.

Potrivit IPJ Ialomiţa, accidentul a avut loc duminică noapte, în jurul orei 22.30.

În urma verificărilor, a reieşit că şoferul unei ambulanţe, în timp ce se deplasa pe DN 2A-E60, pe raza localităţii Andrăşeşti, a lovit două animale ce se aflau pe partea carosabilă.

Nici conducătorul auto şi nici asistentul care se afla în ambulanţă nu au fost răniţi în urma evenimentului rutier.

Cu ocazia testării cu aparatul Drager a conducătorului ambulanţei, a rezultat o alcoolemie de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

A fost deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe. Surse medicale susţin că ambulanţierul nu este la prima faptă de acest gen, de fiecare dată fiind iertat de conducerea SAJ Ialomiţa pentru neregulile comise în trafic.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.