ACCIDENT: Un tânăr a murit şi 8 elevi au ajuns la spital

ACCIDENT: Un tânăr a murit şi 8 elevi au ajuns la spital

Opt elevi minori şi doi adulţi aflaţi în microbuzul implicat în accidentul din Bihor au ajuns la spital, iar un tânăr de 18 ani a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al ISU Bihor transmis, vineri, în accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz de transport elevi în care se aflau 16 persoane.

”Pe DN 76, între localităţile Tăşad şi Drăgeşti, a avut loc un accident rutier între un microbuz de transport elevi în care se aflau 16 persoane, din care 14 minori şi doi adulţi şi un autoturism. Forţele de intervenţie au procedat la evaluarea de specialitate a celor 17 persoane implicate în accident, la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul şoferului autoturismului, care se afla în stop cardio-respirator, respectiv la acordarea îngrijirilor necesare celor opt copii şi doi adulţi din microbuz, care prezentau leziuni minore. În pofida manevrelor medicale efectuate, şoferul autoturismului, în vârstă de 18 ani, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia. Cei opt copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, şi cei doi adulţi, aflaţi în cod verde medical, au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii medicale suplimentare”, se arată în comunicat.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.