Accidentul mortal în care a fost implicat un om politic, redirecționat la Pitești din cauza ”intensei reflectări în mass-media”

Accidentul mortal în care a fost implicat un om politic, redirecționat la Pitești din cauza ”intensei reflectări în mass-media”

Dosarul accidentului în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş din cauza ”intensei reflectări în mass-media”. La acest moment este începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.


”La data de 30.12.2019, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus preluarea, în vederea efectuării urmăririi penale de către un procuror criminalist desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a cauzei penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în legătură cu evenimentul rutier ce a avut loc în data de 26.12.2019, în jurul orei 12:10, pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti, jud. Argeş. Iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti”, anunţă Parchetul.
Dispoziţia de preluare a cauzei penale la unitatea de parchet ierarhic superioară are în vedere ”intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”, scrie news.ro.

La acest moment, în cauză este dispusă începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 192 şi art. 196 din Codul penal.
”În perioada imediat următoare, printre actele de urmărire penală ce se vor efectua în cauză, raportat la natura faptelor cercetate, de către procuror sau de organele de urmărire penală ale poliţiei judiciare, delegate în acest sens de procuror, se va proceda inclusiv la citarea părţilor sau, după caz a moştenitorilor acestora, pentru audiere, în vederea administrării cu celeritate a mijloacelor de probă”,precizează instituţia.
ministrul Chiţoiu a fost internat în spital imediat după accident, el fiind externat, însă nu există informaţii despre audierea sa în acest caz.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.