ACȚIUNE ÎN ZONA AEROPORTURILOR DIN ȚARĂ

ACȚIUNE ÎN ZONA AEROPORTURILOR DIN ȚARĂ

Ieri, poliţiştii au acționat pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona a 8 aeroporturi din țară. În doar 2 ore, au fost verificate peste 500 de autoturisme și au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.

La data de 13 septembrie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanța, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii de la transporturi au verificat 528 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 218 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 66.000 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 178 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 34 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 6 pentru alte abateri.

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 21 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere.

În acțiune au fost angrenați și lucrători ai Registrului Auto Român, jandarmi și specialiști din cadrul Metrologiei Legale. Astfel de controale, pentru siguranța transportului public de persoane, continuă şi în perioada următoare.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.