Acțiuni ale polițiștilor contra mașinilor grele

Acțiuni ale polițiștilor contra mașinilor grele

Polițiștii specializați în transporturi feroviare, aeriene și navale au constatat 24 de infracțiuni, au efectuat 12 percheziții și au ridicat 408.680 de țigarete de contrabandă, 1.842 de produse de panificaţie, 3.313 kg. de produse cerealiere, 38 de plase de pescuit comercial, precum şi aproape 30.000 de lei, în ultima săptămână.

În perioada 27 octombrie – 3 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii specializați în transporturi feroviare, aeriene și navale au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității, inclusiv a celei din domeniul economic.

Polițiștii au executat 17 misiuni de cooperare în zona aeroporturilor și gărilor privind delegațiile oficiale și protecția altor misiuni specifice.

De asemenea, polițiștii au patrulat în 326 de stații de cale ferată, în 339 de trenuri de călători și în 188 de zone de risc (aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale).

În urma acțiunii, polițiștii au depistat 6 urmăriți la nivel național, 7 minori lipsiți de supraveghere, 46 de migranți și 3 deţinători de substanţe halucinogene.

Au fost întocmite 24 de dosare penale, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, loviri sau alte violențe, tâlhărie, distrugere, ucidere din culpă și alte infracțiuni.

Polițiștii au efectuat 12 percheziţii, au identificat 11 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, 5 persoane fiind reţinute sau arestate preventiv.

Au fost ridicate în vederea confiscării/indisponibilizării 408.680 de țigarete de contrabandă, 1.842 de produse de panificaţie, 3.313 kg. de produse cerealiere, 38 de plase de pescuit comercial, cu o lungimea totală de 1.204 metri, precum şi 25.174 de lei şi 1.000 euro.

Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare.

Exemple:

⁕ La data de 28 octombrie a.c., polițiștii de la transporturi din Constanța, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Constanța, au efectuat o percheziție, la locuinta unui bărbat, din Hîrşova, bănuit de pescuit ilegal.

În urma percheziției, polițiștii au ridicat o ambarcațiune care fusese sustrasă, în noaptea de 18 spre 19 octombrie a.c. și pe care au predat-o persoanei vătămate.

De asemenea, au mai fost identificate și ridicate 38 de plase de pescuit comercial, cu o lungime totală de 1.204 metri.

Cel în cauză a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar.

⁕ La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii de la transporturi din Dolj și Olt au efectuat 7 percheziţii domicilare la persoane bănuite de deţinere şi comerţ ilegal cu ţigarete.

Percheziţiile au avut loc în municipiul Craiova, judeţul Dolj şi în mai multe localităţi din judeţul Olt.

În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 20.434 de pachete de țigarete, diferite mărci, fără a avea aplicat timbru de marcaj fiscal și 23.174 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Patru bărbaţi, din Dolj şi Olt, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, au fost conduși la audieri, față de 3 dintre aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.