Ambulanța și taximetru, coliziune cu patru răniți
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Patru persoane au fost rănite joi într-un accident grav provocat de un taximetru care a colizionat cu o ambulanţă aflată în misiune, în municipiul Constanţa, informează Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.
Purtătorul de cuvânt al SAJ, Claudia Tatarici, a anunţat că salvatorii au intervenit joi, în municipiul Constanţa, la un accident rutier în care au fost implicate o ambulanţă, cu semnalele în funcţiune, şi un taximetru. Potrivit martorilor, taximetristul nu ar fi acordat prioritate ambulanţei, aflată în misiune, cu semnale acustice pornite şi ar fi întors în intersecţie.
Potrivit SAJ, în urma impactului, doctorul aflat în ambulanţă a suferit fracturi ale coastelor, asistenta medicală a fost diagnosticată cu fractură de antebraţ, pasagera aflată în taximetru a ajuns în comă la spital, suferind un traumatism cranio-cerebral grav, iar şoferul taximetrului are un traumatism cranian. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Pentru extragerea persoanei grav rănite din taxi a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dobrogea.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ