Arestat pentru că amenința copiii cu rachete

Arestat pentru că amenința copiii cu rachete

Poliţiştii şi procurorii au reuşit identificarea persoanei care, în 1 martie, a sunat la la Şcoala americană şi la Hotelul Sheraton din Bucureşti şi a anunţat că vor urma atacuri ”cu rachete”. Este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din judeţul Alba, la domiciliul căruia s-a făcut, miercuri, o percheziţie. Bărbatul este cercetat pentru ameninţare.


Poliţiştii şi procurorii au anunţat că, miercuri, au făcut o percheziţie pe raza comunei Jidvei, judeţul Alba, fiind vizat un bărbat de 46 de ani care a făcut o ameninţare cu rachete în 1 martie.

”În fapt, s-a reţinut faptul că la data de 01.03.2019, la ora 15.52, Secţia 1 Poliţie Bucureşti a fost sesizată prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Bucureşti, unde funcţionează o fundaţie, a fost primit un apel telefonic, ocazie cu care s-a transmis, prin intermediul unei înregistrări audio, faptul că va fi executat un atac cu rachetă asupra locaţiei respective. De asemenea, în aceeaşi zi, la scurt timp – ora 15.56 – Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, din nou, despre împrejurarea că la un hotel situat pe Calea Dorobanţilor, sector 1, a fost primit un alt apel telefonic, fiind transmis un mesaj audio, în sensul că va avea loc un atac cu rachetă şi că persoanele prezente au la dispoziţie 21 de minute pentru a evacua zona”, a transmis DIICOT.

Sursa citată a precizat că, la finalul mesajului audio, se menţiona că organizaţia ”Vlad Ţepeş” revendică ”atentatul”.

Faţă de bărbatul de 47 de ani s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 535/2004, actualizată, privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Cel în cauză va fi dus pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale la sediul DIICOT – Structura Centrală.

În 1 martie, o ameninţare ”cu rachete” s-a primit prin apel telefonic la Şcoala americană şi la Hotelul Sheraton din Bucureşti, zeci de persoane fiind evacuate de forţele de ordine.

Ulterior, autorul ameninţării a fost localizat, ameninţarea dovedindu-se falsă.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz