Publicitate

Carnagiu pe Autostrada Deva - Sibiu

Carnagiu pe Autostrada Deva - Sibiu

Două accidente rutiere au avut loc concomitent, duminică seara, pe autostrada A1 Deva- Sibiu, în zona Orăştie. Şase maşini au fost implicate, iar în urma coliziunii, şapte oameni au ajuns la spital.


Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că a avut loc o coliziune între un microbuz şi un autoturism, iar două persoane (din autoturism) au fost transportate la spital. „De asemenea, la aproximativ două sute de metri mai în spate (la kilometrul 339+100 de metri), a avut loc un alt eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Două persoane au fost încarcerate”, a informat Poliţia Română.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, în total, şapte oameni au suferit răni, doi dintre aceştia fiind încarceraţi.

„Răniţii încarceraţi au fost extraşi de echipa de descarcerare a Detaşamentului Orăştie şi predaţi, conştienţi şi cooperanţi, echipajelor medicale. Toţi răniţii sunt asistaţi de cele două echipaje ale pompierilor şi de două echipaje ale SAJ. Pentru asistarea răniţilor a fost deplasată în zona accidentului şi autospecială de transport victime multiple. În plus, pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu intervin două maşini cu apă şi spumă de la Detaşamentele Deva şi Hunedoara”, a informat ISU Hunedoara.

Cele şapte victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva de către echipajele aflate la faţa locului astfel: doi bărbaţi de către autospeciala pentru victime multiple; o femeie de către B2 Deva; femeie de către B2 Orăştie; trei victime (două femei şi un bărbat) de către SAJ Hunedoara, a completat ISU Hunedoara.

Circulaţia rutieră pe autostradă, pe sensul Orăştie-Deva, este blocată, din cauza celor două accidente.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz