Publicitate

Cinci persoane, rănite într-un accident pe DN 2

Cinci persoane, rănite într-un accident pe DN 2

Cinci persoane au fost rănite, duminică seară, pe DN 2 E 85, la ieşire din Buzău spre Ploieşti, în urma impactului dintre cele două maşini. În urma impactului, unul dintre vehicule a luat foc.


Potrivit IPJ Buzău, accidentul s-a produs la mai puţin de un kilometru de ieşirea din oraş.

Un autoturism care tocmai ieşise din Buzău a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un altul care se deplasa către Buzău. Imediat după coliziune, maşina care a ajuns pe contrasens a luat foc. Cei doi ocupanţi, deşi răniţi, au reuşit să se autoevacueze.

 

La faţa locului au ajuns şi echipaje de salvare, dar şi pompieri. Din cea de-a doua maşină au fost rănite 3 persoane. Ambulanţele au preluat şi transportat la spital toţi răniţii.

Potrivit medicilor, una dintre victime a fost resuscitată, iar două dintre femeile rănite sunt însăcinate.

Două pasagere sunt din Vadu-Paşii, de 32, respectiv 24 de ani şi cea de-a
Treia femeie este din Podgoria şi are 31 de ani.

”Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri
medicale”, au transmis poliţiştii.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.