Logo
Imprimă această pagină

Cinci persoane, transportate la spital în urma unui accident rutier

Cinci persoane, transportate la spital în urma unui accident rutier

Cinci persoane, între care o fetiţă de două luni şi un băiat de şase ani, au fost transportate la spital, duminică seara, în urma unui accident rutier care a avut loc între Timişoara şi Remetea Mare.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş a anunţat că un tânăr de 23 de ani, care conducea un autoturism pe DN 6, dinspre Timişoara spre Remetea Mare, la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, pe care l-a proiectat ulterior într-un alt autovehicul care se deplasa regulamentar, din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, conducătorul de 35 de ani şi patru pasageri (un bărbat de 25 de ani, o femeie de 32 de ani, o fetiţă de două luni şi un băiat de şase ani) din acelaşi autoturism au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.