Conducerea Poliţiei Judeţene Vrancea, în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus

Conducerea Poliţiei Judeţene Vrancea, în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea s-a izolat la domiciliu după ce a intrat în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus, la o şedinţă a instituţiei.


Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Lidia Braşoveanu, comandantul instituţiei, adjunctul şefului IPJ Vrancea şi şeful de la Ordine Publică ar fi participat la o şedinţă în 25 martie, iar în 31 martie, şefii IPJ Vrancea au fost anunţaţi că o persoană care a participat la acea întâlnire a fost confirmată cu coronavirus.

"La data de 25 martie, la sediul IPJ Vrancea a avut loc o şedinţă operativă. Ulterior, în data de 31 martie, am fost anunţaţi cu privire la faptul că una dintre persoanele participante a fost testată privind prezenţa virusului Sars Cov 2, iar rezultatul a fost pozitiv. Astfel, s-a hotărât izolarea la domiciliu a celor care au avut contact direct cu persoana respectivă, pentru 14 zile, începând cu data de 25 martie, când a fost singurul contact cu persoana confirmată pozitiv", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Lidia Braşoveanu.

Astfel, sunt izolaţi la domiciliu comisarul-şef Remus Nica, comandantul IPJ Vrancea, comisarul şef Vasile Marin, adjunctul şefului IPJ Vrancea, responsabil pe linie de ordine publică, şi comisarul Ionuţ Lal, şeful Serviciului de ordine publică din cadrul IPJ Vrancea.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.