Copil de 4 ani a accidentat o persoană și a dărmât o casă

Copil de 4 ani a accidentat o persoană și a dărmât o casă

Un copil de patru ani şi jumătate, lăsat nesupravegheat de părinţi, s-a urcat la volanul unei maşini, miercuri, pe o stradă din Oradea, unde a provocat rănirea unui muncitor, după care a lovit un alt autoturism şi s-a oprit cu maşina într-un imobil. Muncitorul a suferit leziuni uşoare, însă poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă şi conducere fără permis.


Incidentul a avut loc pe strada Seleuşului din Oradea, unde un copil lăsat nesupravegheat de părinţi a urcat în autoturismul familiei, care era descuiat şi avea cheile în contact şi pe care l-a pornit şi l-a condus pe o distanţă de aproximativ 20 de metri.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, Alina Dinu, a declarat pentru News.ro că minorul a lovit cu maşina un bărbat de 43 de ani, care lucra la şosea.

"După ce a acroşat un muncitor, căruia i-a provocat leziuni uşoare, autoturismul condus de minor a pătruns pe sensul opus, unde a acroşat un alt autoturism, ulterior lovind un imobil"”, a precizat Alina Dinu.

Muncitorul a fost transportat la spital, însă medicii l-au lăsat să plece acasă după ce i-au acordat îngrijiri, el suferind contuzii uşoare.

Copilul nu va putea fi cercetat penal, însă poliţiştii au deschis un dosar penal, conform procedurilor, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.