Copil de 9 ani mușcat violent de câinele vecinului
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare
Un băiat de 9 ani, din Arad, a fost atacat de câinele vecinilor, copilul fiind transportat la spital cu muşcături pe tot corpul. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor de prevenire a unui atac canin de către proprietar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un copil de 9 ani a ajuns la spital cu muşcături pe tot corpul, după ce a fost atacat de câinele vecinilor
Incidentul a avut loc, marţi seara, în cartierul Aradul Nou, din oraşul Arad. Băiatul în vârstă de nouă ani se întorcea acasă de la joacă în momentul în care a fost atacat pe strada Constituţiei de câinele ciobănesc german, al unor vecini, care au lăsat animalul liber.
Imediat după incident, a fost sesizată Poliţia, iar oamenii legii l-au amendat cu 500 de lei pe proprietarul câinelui, pentru că l-a lăsat nesupravegheat.
Părinţii l-au dus pe copil la Spitalul Judeţean Arad, unde se află internat miercuri, având cel puţin zece muşcături pe tot corpul.
“Copilul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe cu plăgi multiple la nivelul corpului, cauzate de muşcături de câine. Acum se află internat pe Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă, în stare stabilă, rănile au început să se vindece, dar va mai rămâne internat în spital”, a declarat, joi,
corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Simina Roz.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a deschis, miercuri, un dosar penal în acest caz.
“În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluare de către proprietar a măsurilor de prevenire a atacului canin, infracţiune prevăzută de OG 55/2002”, a declarant, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ