De mâine cresc amenzile pentru șoferi

De mâine cresc amenzile pentru șoferi

Amenzi mai mari și sancțiuni mai drastice, așa arată noile prevederi ale Codului Rutier, cele aprobate în luna august și care urmează să intre în vigoare pe 12 octombrie. Principalele modificări vizează utilizarea dispozitivelor mobile, inclusiv de către cei care folosesc vehicule pentru care nu este nevoie de permis.


Odată cu 12 octombrie vor intra în vigoare modificările aduse Codului Penal prin Ordonanță de Urgență. Guvernul a decis să crească amenzile pentru șoferii tuturor categoriilor de vehicule dacă folosesc în timp ce se află în mișcare dispozitive mobile. OUG pentru modificarea Codului Penal a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial pe 12 august și va intra în vigoare pe 12 octombrie.
Potrivit modificărilor, constituie contravenție „ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.”
“Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare”, a informat Poliția Română.
Nu scapă de amenzi nici bicicliștii sau cei care folosesc trotineta, inclusiv pe cea electrică.
“În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei)”, mai explică oamenii legii.
Se poate ajunge la suspendarea permisului
Dacă folosirea dispzitivului mobile se face și cu încălcarea altor reguli de circulație, se poate ajunge la suspendarea permisului.
“Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile”, avertizează Poliția Română.
Înăsprirea legislației a venit ca urmare a mai multor accidente rutiere în care șoferii vinovați au folosit dispozitivele mobile în momentul producerii impactului.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.