Decedat după ce a intrat în parapet

Decedat după ce a intrat în parapet

Un tânăr de 24 de ani a decedat, iar alte două persoane au fost rănite grav în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, pe raza localităţii Gârbou. 

Potrivit precizărilor făcute miercuri, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, la intrarea în localitatea Gârbou, un autoturism a intrat într-un parapet metalic. 

"Cauza a fost neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum, respectiv o curbă la dreapta. Şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi maşina a intrat într-un parapet metalic de pe marginea drumului, parapet ce a pătruns în interiorul autoturismului şi a determinat decesul unei persoane în vârstă de 24 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a şoferului şi a unui al doilea pasager, de pe scaunul din faţă, în vârstă de 30 de ani. Şoferul are 25 de ani", a precizat Maria Cristea. 

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. 

Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.