Publicitate

Două autoturisme au ars în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia

Două autoturisme au ars în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia

Două maşini au fost distruse de flăcări, duminică, în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, după ce una dintre ele a fost cuprinsă de un incendiu care s-a extins apoi rapid şi la autoturismul învecinat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, cel mai probabil incendiul a fost generat de un scurtcircuit la reţeaua electrică a unuia dintre autoturisme, focul dezvoltându-se apoi cu repeziciune.

"În incendiu au fost distruse în totalitate cele două autoturisme. Exista pericolul extinderii incendiului şi la alte autoturisme, însă jandarmii aflaţi în paza obiectivului arheologic i-au avertizat pe turiştii aflaţi în sit, care au reuşit să mute maşinile la timp. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale", a precizat ISU Hunedoara.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este amplasată într-o zonă de munte, echipajele de intervenţie specializate în stingerea incendiilor ale Detaşamentului de pompieri Orăştie parcurgând aproximativ 30 de kilometri până la locul în care se dezvolta arderea.

La faţa locului a intervenit o autospecială cu capacitate medie, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Nu au fost semnalate persoane rănite sau intoxicate cu fum.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.