Două persoane au murit în urma unui accident feroviar

Două persoane au murit în urma unui accident feroviar

Două persoane au murit şi o altă persoană a fost rănită în zona comunei Ciurea din judeţul Iaşi, după ce au fost lovite de un tren care circula pe ruta Bucureşti-Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorităţile au fost informate printr-un apel la 112 că trenul care circula pe ruta Bucureşti-Iaşi ar fi lovit mortal trei persoane care mergeau pe calea ferată. Accidentul a avut loc în zona localităţii Piciorul Lupului, comuna Ciurea, judeţul Iaşi.

„În această seară, în jurul orei 22.40 am fost sesizati prin apel unic de Urgenţă 112 de mecanicul unui tren ce se deplasa pe direcţia Bucureşti-Iaşi cu privire la faptul că ar fi surprins şi accidentat mortal trei persoane. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Ioana Buştiuc, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

„La locul intervenţiei au fost trimise o descarcerare grea, o autospecială cu modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi două echipaje de ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Iaşi”, a declarat pentru MEDIAFAX George Onofriasa, purtător de cuvânt ISU Iaşi.

A treia persoană a fost grav rănită şi va fi transportată la spital. Cele trei persoane se îndreptau spre casă, în momentul în care au fost lovite de tren, a declarat o rudă a acestora pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Trei persoane au fost lovite de tren. Două persoane au decedat, o femeie şi un bărbat. A treia victimă inconştientă va fi transportată de echipajul SMURD şi transferată la UPU a Spitalului Spiridon”, a anunţat Diana Cimpoeşu, medic-şef Upu Smurd.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz