Elev al Şcolii de Poliţie, prins furând dintr-un mall din Ploieşti

Elev al Şcolii de Poliţie, prins furând dintr-un mall din Ploieşti

Un elev al Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” din municipiul Câmpina a fost prins de către agenţii de pază ai unui magazin dintr-un mall din Ploieşti după ce a sustras trei bijuterii de valoare mică. Conducerea şcolii a fost înştiinţată, iar tânărul este cercetat pentru furt.


Potrivit oficialilor IPJ Prahova, incidentul s-a produs duminică după amiază, când poliţiştii au fost sesizaţi de către agenţii de pază ai unui magazin cu privire la faptul că au prins un tânăr care furase mai multe bunuri.
„Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi un tânăr de 19 ani, elev al Şcolii de agenţi de poliţie Vasile Lascăr Câmpina. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, totodată, la nivelul Şcolii de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina fiind demarată procedura de cercetare disciplinară, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă” anunţă Poliţia judeţeană Prahova.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că tânărul a fost prins după ce a sustras dintr-un magazin dintr-un mall de la marginea Ploieştiului trei inele de valoare mică.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.