Explicații. De ce a amendat jandarmeria un surdo-mut acuzat de perturbarea ordinii publice

Explicații. De ce a amendat jandarmeria un surdo-mut acuzat de perturbarea ordinii publice

Comandantul Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, spune, referitor la amenda dată de un jandarm unui surdo-mut la protestul din martie, din timpul Congresului PSD, că bărbatul a fost identificat pe baza probelor video, astfel că este greu de realizat dacă strigă sau nu. Cucoş a subliniat faptul că încadrarea faptei a fost făcută corect, însă descrierea faptei din procesul-verbal, unde scrie că bărbatul striga lozinci alături de alţi protestatari, este eronată.


"Din informaţiile pe care le am, încadrarea faptei a fost făcută corect, descrierea ei a fost eronată. Asta şi pentru că identificarea persoanei a fost făcută pe baza probelor video. În vacarmul care se vede pe imagini nu îţi dai seama cu uşurinţă dacă strigă sau nu sitrgă”, a declarat marţi şeful Jandarmeriei.

Sebastian Cucoş a precizat că verificările privind acest caz se vor finaliza în următoarele zile, urmând să fie luate măsuri pentru ca situaţia să nu se mai repete.

"Cred că cercetarea se va termina în următoarele zile. Până la momentul actual, ceea ce pot să vă spun este că această eroare în descrierea faptei ne-a adus un deifcit de imagine şi cu siguranţă vom întreprinde nişte demersuri pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete”, a spus Cucoş.

Comandantul Jandarmeriei Române a adăugat că una dintre măsurile luate este intensificarea pregătirii din şcoli, pentru ca „aceste situaţii jenante să nu se mai repete”.

"Am ordonat deja ca în şcolile noastre şi în instituţiile în care avem pregătirea continuă să revenim cu toţi acei agenţi constatatori pentru a reîntări pregătirea lor. (...) Toţi angajaţii noştri trec regulat prin diverse forme de pregătire, în funcţie şi de specializările pe care le au. (...) În instituţiile noastre se desfăşoară activităţi de învăţământ pe tot parcursul anului, care oricum suntobligatorii, dar vrem să intensificăm un pic pentru ca aceste situaţii jenante să nu se mai repete”, a explicat Sebastian Cucoş.

El a spus că, în ceea ce priveşte anularea amenzii, acest lucru poate fi făcut doar de către instanţă, dacă persoana amendată contestă sancţiunea.

"Repet, încadrarea faptei este corectă, descrierea ei lasă de dorit”, a subliniat Cucoş.

Un bărbat surdo-mut a fost amendat cu 2.000 de lei după ce a participat la protestul din 10 martie din faţa Sălii Palatului, unde a avut loc Congresul Extraordinal al PSD. Pe procesul verbal încheiat de un jandarm scrie că bărbatul „a participat alături de alte persoane la o contramanifestaţie, scandând lozinci împotriva participanţilor care îşi desfăşurau legal activitatea la Congresul Extraordinar al PSD”.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a susţinut că amenda nu a fost dată protestatarului pentru că scanda lozinci, ci în baza articolului 26, litera g din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, care spune că reprezintă contravenţie "organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare”, iar aceste lucru este precizat şi în procesul verbal, la rubrica "încadrarea faptei”.

"Asupra temeiniciei şi legalităţii aspectelor menţionate de agentul constatator în descrierea faptei din procesul-verbal încheiat se poate pronunţa doar o instanţă de judecată, în cazul în care procesul-verbal va fi contestat de către respectiva persoană”, a mai spus DGJMB.

Ulterior, Jandarmeria Română a anunţat că Direcţia Control din cadrul Inspectoratului General face verificări la DGJMB, cu privire la modul în care a fost întocmit procesul verbal de sancţionare, rezultatele verificărilor urmând să fie făcute publice.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.