Logo
Imprimă această pagină

Femeie bănuită că a tranșat un polițist

Femeie bănuită că a tranșat un polițist

Femeia din Brăila bănuită că şi-a tranşat soţul, fost poliţist local, a fost lăsată în libertate. Bărbatul dispăruse de acasă în 2016, iar soţia lui, mai tânără cu 20 de ani, a spus că acesta a plecat în străinătate, însă,în urmă cu 10 zile mai multe bucăţi din cadavru au fost găsite în podul casei.

Femeia bănuită că şi-a tranşat soţul, fost poliţist local, lăsată în libertate
Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au admis contestaţia depusă de femeia la sentinţa Tribunalului Brăila, care stabilise ca femeia să fie arestată preventiv pentru 30 de zile.

În urma deciziei Curţii de Apel Galaţi, femeia a fost eliberată şi va fi cercetată în stare de libertate.

„Admite contestaţia formulată de inculpata Lupu Mariana împotriva încheierii de şedinţă din 22.10.2018 a Tribunalului Brăila. Respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila privind arestarea preventivă a inculpatei. Revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de Lupu Mariana în prezenta cauză. Dispune punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Brăila, dacă nu este arestată în altă cauză”, a stabilit Curtea de Apel Galaţi.



În urmă cu 10 zile, mai multe bucăţi din cadavrul unui bărbat dispărut de aproximativ doi ani au fost descoperite ascunse în podul unei case din satul brăilean Lanurile.

Scheletul este al unui fost poliţist local din comuna Viziru, care dispăruse de acasă la sfârşitul anului 2016. Acesta avea, în momentul dispariţiei, 54 de ani, iar lipsa sa a fost anunţată la Poliţie la începutul anului 2017 de una dintre surori.

Cercetările au fost abandonate deoarece soţia, mai tânără cu 20 de ani, a susţinut că bărbatul plecase la muncă în străinătate. Acum, anchetatorii încearcă să afle cum a murit fostul poliţist şi dacă există complici.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.