Inconștiență. Copil rănit la vânătoare

Inconștiență. Copil rănit la vânătoare

Un copil în vârstă de 13 ani a fost împuşcat în picior, sâmbătă, pe un fond de vânătoare din zona oraşului Murgeni. Din primele informaţii obţinute, băiatul l-a însoţit pe tatăl său la o partidă de vânătoare de mistreţi, la care acesta din urmă era gonaci, iar un proiectil i-a ricoşat în piciorul stâng. 

Copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal "Elena Beldiman" din Bârlad, unde a fost diagnosticat cu plagă împuşcată cu fractură deschisă de femur. Ulterior, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a transportat băiatul la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi, având în vedere că unitatea bârlădeană nu are un medic ortoped pediatru. Potrivit medicilor, viaţa copilului nu este în pericol 

"Incidentul a avut loc pe fondul de vânătoare numărul 37 din Cârja, zona Murgeni, într-un loc cunoscut de vânători ca "Podul colonelului". Este vorba despre o partidă de vânătoare de mistreţi, care, din primele informaţii era autorizată.O echipă operativă s-a deplasat în zonă şi efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă din partea Inspectoratului Teritorial de muncă Vaslui", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Bogdan Ghiorghiţă. 

În cauză, sunt efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.