Îngropați de vii sub pământ

Îngropați de vii sub pământ

Cei trei muncitori care lucrau sâmbătă la un pod de cale ferată în zona Peştera Bolii, la intrarea în municipiul Petroşani, au decedat după ce au fost prinşi sub un mal de pământ, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul şef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog. 

"Din păcate, cele trei victime au decedat. Cei trei muncitori executau o lucrare la un pod al CFR, când au fost surprinşi de prăbuşirea unui mal de pământ. În cauză vom deschide o anchetă pentru accident colectiv de muncă", a explicat inspectorul şef al ITM Hunedoara. 

Potrivit primelor date ale ITM Hunedoara, muncitorii erau angajaţi ai unei firme din Oneşti, judeţul Bacău, inspectorii de muncă efectuând verificările necesare în asemenea situaţii. 

Prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat că la faţa locului sunt deplasate utilaje şi echipe de intervenţie pentru degajarea victimelor de sub pământul şi a rocilor care au căzut peste ele. O primă victimă a fost scoasă de sub malul de pământ, iar medicii i-au confirmat, oficial, decesul. 

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, la faţa locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu module de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. 

De asemenea, a fost alertat un echipaj de salvatori care acţionează cu un container multirisc, prevăzut cu accesorii de descarcerare grea, asigurare şi stabilizare, care permit derularea misiunilor de căutare-salvare în medii greu accesibile. 

Potrivit unui comunicat al CFR Infrastructură, lucrările unde s-a produs accidentul se desfăşurau la podul de la km 72+569 D2 pe sectia Petroşani-Băniţa. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.