Învățătoare amendată pentru că a parcat pe terenul de sport

Învățătoare amendată pentru că a parcat pe terenul de sport

O învăţătoare din cadrul Liceului Teologic ”Sfântul Nicodim” din Târgu-Jiu a fost amendată, miercuri, cu 200 de lei de poliţişti, după ce a intrat cu maşina pe terenul sintetic din curtea şcolii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Târgu-Jiu, sancţiunea a fost dată după ce autoturismul a fost fotografiat, luni, pe terenul de sport al Liceului Teologic ”Sfântul Nicodim”.

"În urma fotografiilor apărute în mediul online şi care arată un autoturism parcat pe terenul sintetic de sport al Liceului Teologic <sfântul nicodim=""> din Târgu-Jiu, poliţiştii din cadrul Poliţiei Locale Târgu-Jiu au identificat autorul. Fapta s-a petrecut luni, 11 februarie, iar persoana vinovată a fost sancţionată cu suma de 200 de lei. Primăria Municipiului Târgu-Jiu face un apel către conducătorii unităţilor de învăţământ din oraş să se asigure că aceste terenuri sunt păstrate în condiţii optime, având în vedere sumele mari de bani pe care municipalitatea le-a investit pentru crearea lor”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgu-Jiu.

Potrivit Poliţiei Locale Târgu-Jiu, scopul acestor investiţii este ca tinerii din municipiu să aibă toate condiţiile de care au nevoie în procesul educaţional şi trebuie luate măsuri pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete.

Deşi surse din Poliţie susţin că învăţătoarea a fost amendată, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că directorul liceului a susţinut că, de fapt, soţul învăţătoarei ar fi parcat maşina pe terenul sintetic, atunci când a venit să o ia de la şcoală.

„Am vorbit cu domnul director al instituţiei şi mi-a spus că de fapt conducătorul amendat pentru parcarea pe terenul sintetic este soţul unei doamne învăţătoare de la liceu. Aceasta este informaţia pe care mi-a dat-o directorul Liceului Teologic. Este vorba în primul rând de securitatea elevilor şi a profesorilor şi, în al doilea rând, de păstrarea şi întreţinerea patrimoniului şcolii. Fiecare şcoală are propriul regulament. Din moment ce dumnealui mi-a spus că vinovată este o persoană străină de şcoală, nu se va mai face o anchetă. Este aspectul pe care l-a prezentat dumnealui. O persoană străină, soţul unei doamne învăţătoare, a parcat pe teren, aşteptând-o pe dumneaei", a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz