Logo
Imprimă această pagină

Luptătorii pentru intervenţii speciale angrenați în peste 720 de misiuni

Luptătorii pentru intervenţii speciale angrenați în peste 720 de misiuni

Luptătorii pentru intervenţii speciale au fost angrenaţi, în anul 2017, în peste 720 de misiuni, potrivit bilanţului SIAS, dat publicităţii sâmbătă, care menţionează că Detaşamentul Pirotehnic a avut 278 de misiuni.

 

Trupele SIAS intervin pentru prinderea şi imobilizarea persoanelor care se opun măsurilor legale prin violenţă sau folosirea unor arme de foc, substanţe explozive, toxice sau periculoase. Tot ei acţionează şi pentru eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite, sechestrate sau lipsite de libertate în mod ilegal.

2017 a fost un an în care luptătorii SIAS au fost angrenaţi în peste 720 de misiuni operative. Astfel, ei au asigurat sprijinul în 133 de percheziţii domiciliare, 11 misiuni au vizat punerea în aplicare a unor mandate de aducere, au participat la 24 de misiuni de escortă a unor infractori periculoşi, la 13 misiuni de transporturi speciale şi 5 misiuni de negociere, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

De asemenea, poliţiştii SIAS au participat la 135 de misiuni externe, pentru escortarea şi aducerea în ţară a unor persoane extrădate, predate sau transferate din diverse ţări europene.

Detaşamentul Pirotehnic a avut 278 de misiuni. Dintre acestea, poliţiştii au intervenit în 4 cazuri de apeluri telefonice de ameninţare şi au efectuat 227 de controale tehnice antiteroriste.

În cursul anului 2017, grupa CBRNe a fost solicitată de către structurile operative ale Poliţiei Române să intervină în 20 de misiuni.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.