Publicitate

Ministrul Fifor: polițiștii nepăsători din Galați, cerectați

Ministrul Fifor: polițiștii nepăsători din Galați, cerectați

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat că, odată cu cercetarea prealabilă a poliţiştilor de la Galaţi care nu au ajutat o minoră plină de sânge şi în stare de şoc, este cercetat şi şeful secţiei, subliniind că, după anchetă, ci care au greşit „pleacă acasă”.


„Deja a început cercetarea prealabilă a celor doi agenţi, dar şi a şefului Secţiei 1 Poliţie Galaţi. Nu am niciun fel de toleranţă faţă de abaterea de la îndatoririle de serviciu şi faţă de lege. Dacă au greşit, suportă rigorile legii”, a declarat Mihai Fifor.

Potrivit ministrului de Interne, angajaţii Ministerului sunt, întâi de toate, oameni.

„Nu e permis, nu e acceptabil să vezi astfel de imagini în care doi agenţi nu catadicsesc să coboare din maşină, în condiţiile în care un copil plin de sânge are nevoie de sprijin. Lucrul acesta nu poate fi acceptat. Cei care au greşit pleacă acasă. Nu este rabat de la acest principiu”, a mai spus Fifor.

Poliţiştii din Galaţi care nu au intervenit în cazul fetei de 14 ani pline de sânge şi în stare de şoc au primit, încă de luni, prima pedeapsă. Şefii lor au stabilit că, până la finalizarea anchetei disciplinare, cei doi vor patrula doar pe jos, fără a avea dreptul să folosească autoutilitara de Poliţie.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.