Logo
Imprimă această pagină

Motociclist, mort după ce a intrat sub un SUV

Motociclist, mort după ce a intrat sub un SUV

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit, luni după amiază, după ce motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un SUV, motociclistul rămânând prins sub o roată a autovehiculului, de unde a fost scos de un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Accidentul rutier s-a produs între un autoturism şi o motocicletă în comuna Drăganu din judeţul Argeş, informează Poliţia judeţeană Argeş. 

Conform pompierilor de Detaşamentul de pompieri Piteşti, care au intervenit la locul accidentului, o motocicletă condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani din Râmnicu Vâlcea a intrat în coliziune cu un SUV, iar în urma impactului motociclistul a rămas prin sub o roată a autovehiculului.
El a fost scos de către pompieri şi predat unui echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Argeş, însă nu a putut fi salvat, medicii declarând decesul.
Nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului, iar poliţiştii urmează a stabili cine a fost vinovat de producerea acestuia.
În urma evenimentului traficul rutier în zona accidentului a fost blocat, iar la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia în comuna Drăganu s-a reluat, însă cu restricţii.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.