Logo
Imprimă această pagină

Nu a acordat prioritate. Un rănit, două mașini avariate

Nu a acordat prioritate. Un rănit, două mașini avariate

O femeie din municipiul Galaţi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din localitate, după ce a fost lovită în timp ce se deplasa pe partea carosabilă de o autoutilitară care nu a acordat prioritate unui autoturism şi a intrat în coliziune cu acesta, se arată într-un comunicat transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. 



Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în care a fost rănit un pieton şi au fost avariate două autovehicule. 

În urma primelor verificări efectuate a reieşit că un bărbat de 33 ani, din Galaţi, a condus o autoutilitară pe o stradă din localitate şi, ajungând în dreptul unei intersecţii, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Stop" şi nu a acordat prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 45 ani, intrând în coliziune cu acesta. 

În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată către dreapta, accidentând o femeie de 41 ani, care se deplasa pe partea carosabilă. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. 

Cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.