O dubă cu deținuți, accident rutier

O dubă cu deținuți, accident rutier

O dubă a Penitenciarului Craiova în care se aflau mai multe deţinute s-a ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Pieleşti, judeţul Dolj, cu o maşină. Din primele informaţii, o femeie din autospecială şi o femeie cu un copil din maşină au fost răniţi.


UPDATE: ANP: Cinci deţinute au fost prezentate pentru investigaţii în urma accidentului din Dolj

Cinci deţinute din cele 14 care se aflau în duba Penitenciarului Craiova, care s-a ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Pieleşti, judeţul Dolj, cu o maşină, au fost transportate la spital pentru investigaţii, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP.)

Reprezentanţii ANP precizează joi, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că pe DN65 Craiova-Balş, în zona localităţii Pieleşti, judeţul Dolj, o dubă, în care se aflau 14 deţinute aflate în custodia Penitenciarului Craiova – Secţia Exterioară Işalniţa, a fost implicată într-un eveniment rutier, în timpul deplasării către un punct de lucru aflat în municipiul Slatina.

"Menţionăm că mijlocul de transport în care se aflau cele 14 deţinute aparţine unui transportator autorizat, contractat de către beneficiarul forţei de muncă.La momentul prezentei, 5 deţinute au fost prezentate pentru investigaţii în cadrul unei unităţi spitaliceşti din reţeaua sanitară publică, celelalte deţinute, precum şi personalul unităţii de detenţie aflat în mijlocul de transport la momentul producerii evenimentului rutier, fiind preluaţi şi transportaţi la sediul penitenciarului, urmând a fi supuşi, de asemenea, unor investigaţii medicale", potrivit sursei citate.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 65 Craiova – Balş, pe raza localităţii Pieleşti, judeţul Dolj, după ce o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit.

Se fac cercetări la faţa locului pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

Reprezentanţii ISU Dolj declară că în urma impactului au suferit leziuni două femei şi un copil. Una dintre victime se afla în autospecială, iar celelalte două în maşină.

„Până în acest moment la UPU vor fi transportate trei persoane. Toate victimele erau conştiente şi cooperante cu atacuri de panică şi prezentau dureri în zona abdominală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu.

Surse din anchetă spun că autospeciala implicată este o dubă a Penitenciarului Craiova în care se aflau mai multe deţinute.

Poliţia Dolj a anunţat că şoferul unui autoturism care circula dinspre Balş spre Craiova nu s-a asigurat la o întoarcere şi a lovit un microbuz care circula din sens opus, în care se aflau mai multe deţinute.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.