Logo
Imprimă această pagină

Peste 160 de maşini abandonate, ridicate de pe străzi din noiembrie 2020 până în prezent

Peste 160 de maşini abandonate, ridicate de pe străzi din noiembrie 2020 până în prezent

Peste 160 de maşini abandonate au fost ridicate de pe străzi din noiembrie 2020 până în prezent, dintre care 45 cu platforma Poliţiei Locale Sector 5, iar 119 de către proprietari în urma somaţiilor primite, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

Din luna noiembrie 2020 şi până în prezent, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 5 a identificat 479 de autoturisme abandonate.

Autoturismele ridicate şi bunurile din interiorul acestuia vor fi inventariate, expertizate, ridicate, transportate şi apoi depozitate în locul special amenajat din Drumul Cooperativei nr. 75B, Sector 5.

Primăria Sectorului 5 menţionează că sunt ridicate doar maşinile abandonate şi cele declarate fără stăpân, care fac obiectul Legii nr. 421/2002, nu şi cele parcate neregulamentar.

"Acţiunile de ridicare a maşinilor abandonate vor continua şi în perioada următoare, pentru ca până la începerea modernizării şi reconstrucţiei Sectorului 5, toate arterele din sector să fie eliberate", a adăugat autoritatea locală.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.